mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi...

sub pleoape cocorii ţipă ultima dată
zvâcnind
mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi
şi-un zâmbet pârguit la celălalt
mi-am suflat în palme
în timp ce tu îmi curgeai rece pe şira spinării
de la o vreme te simt din ce în ce mai greu
în partea mea stângă
ca pe o apăsare
sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie

uneori te obişnuieşti cu junghiurile
ca şi cu o ceaşcă de cafea aburindă
sub un soare nerăsărit

după multă vreme mi-am permis să te scot
afară
e zi frumoasă de toamnă
tu eşti la fel de tânăr şi frumos
cum te-am cunoscut
ce-ar fi să mă laşi să te respir
în timp
ce şi uitarea va fi la fel de firească

încercând aerul cu tot sufletul
toamna pleca
avea dalii prinse-n păr,
iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiţi
sub foşnete de timp

(foșnete de timp, Ramona-Sandrina)